ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII
Cititul e ca un radar de frumusețe, citind îți dezvolți un fel de Waze pentru frumusețe, ca o hartă- asta îți face viața mult mai luminoasă decât a celor care nu citesc.

Aceste vorbe ni le-a spus astăzi scriitorul Radu Vancu, nouă, micilor cititori de gimnaziu, într-o țară în care barometrul cultural al lecturii arată statistici triste, dar pentru care elevii noștri sunt speranța.


Ce poate face fiecare dintre noi?


Să susțină, să încurajeze, să promoveze prin activități diverse lectura, pentru că lectura reprezintă fundamentul educației, în orice domeniu, este cea care asigură accesul la informație și consolidează gândirea. “Cărțile și cititul încă din primele zile de viață sunt de o importanță crucială; dacă părinții le citesc copiilor, cei mici vor învăța să descopere lumea cu ajutorul poveștilor.” (Ricardo Franco Levi, președintele Federației Editorilor Europeni)


Și pentru că se vorbește despre o criză care este sistemică (analfabetism funcțional alarmant, evaluări care subliniază faptul că mulți copii nu au capacitatea de a înțelege ce citesc, piața mică de carte), iar rezolvarea nu poate fi decât complexă, asumată și sprijinită de noi toți, inițiativa Școlii Gimnaziale „Regina Maria” din Sibiu de a implica elevii în această joacă serioasă a cititului este o dovadă că ne pasă, că înțelegem că dincolo de realitatea statisticilor reci, impersonale sunt destine individuale, sunt copii, tineri cu chip și nume care vor crește frumos, atunci când aleg să citească.


Campaniile care promovează beneficiile cititului sunt o excelentă modalitate de a încuraja toți cetățenii să se apropie de cărți, mai ales, în relația cu copiii lor, ca mod de petrecere a timpului liber, ca mijloc de informare sau de învățare.


Și am sărbătorit Ziua Națională a Lecturii, în școală și la Biblioteca ASTRA, trei zile la rând, ca-n povești. Au fost organizate ateliere de lectură, întâlniri cu scriitori, actori și personalități de seamă ale orașului nostru. și Concursul “Poveștile Cangurului”.


Și pentru multe ore frumoase lumea a devenit strălucitoare!



Galerie – foto, arhiva școlii – Facebook (pagină administrată de un responsabil SGRM)

Sari la conținut